top of page
  • KinetoBebe

Tallus valgus (Tal valg)

Actualizată în: 29 mar. 2023

Talus valgus (tal valg) reprezinta o deformare la nivelul piciorului caracterizata de o flexie dorsala ampla (fata anterioara a piciorului atinge fata antero-laterala a gambei), o deviere in exterior a piciorului si prabusirea boltii plantare.


In pozitie ortostatica sau in timpul mersului sprijinul este pe marginea mediala a piciorului, maleola mediala este coborata si talpa este in contact aproape complet cu solul.

Impreuna pentru sanatatea copiilor” – un proiect Allianz Tiriac Asigurari si Asociatia KinetoBebe


Exista doua tipuri de talus valgus: flexibil si rigid

Flexibil- bolta plantara este prezenta in momentul in care copilul se ridica pe varfuri sau cand este intr-o pozitie fara incarcarea a greutatii, insa dispare in momentul in care face sprijin pe toata talpa. 2.

Rigid- cand bolta plantara nu este vizibila nici in ortostatism, nici in asezat.


Diagnostic

Diagnosticul de talus valgus poate fi pus inca de la nastere, acest lucru insemnand ca procesul de recuperare poate incepe din primele saptamani de viata. Poate fi asociat adesea cu torticolis si/sau cu displazia de sold.


Medicul ortoped pediatru, in functie de gradul afectarii, poate recomanda kinetoterapie, electroterapie si/sau atele amovibile.


Stabilirea diagnosticului se realizeaza de catre medicul neonatolog, pediatru sau ortoped cu ajutorul anamnezei si examenului clinic obiectiv.


Care sunt cauzele si cum poate fi tratat?

  • Cauzele acestei patologii pot fi atat congenitale cat si dobandite, printre acestea enumeram: pozitii vicioase intrauterine, hiperlaxitate ligamentara, sindroame genetice, astragal oblic, afectiuni neurologice, etc.

Netratata corespunzator, aceasta afectiune poate conduce catre un aliniament postural vicios la nivelul genunchilor, soldurilor dar si la nivelul coloanei vertebrale.


Obiectivele terapeutice difera in functie de varsta copilului si de gradul de afectare. Terapeutul are in vedere corectarea pozitiei vicioase de la nivelul piciorului prin tonifiere musculara, stabilizarea articulatiei gleznei, imbunatatirea echilibrului si proprioceptiei, cat si corectarea aliniamentului postural acolo unde se asociaza cu diagnosticul de torticolis, sau unde intervin asimetrii posturale.


Tratamentul de recuperare este mai eficient cu cat varsta copilului este mai mica, kinetoterapia jucand un rol crucial in corectarea piciorului prin stimularea musculaturii intrinseci dar si a celei extrinseci.


Atelele amovibile sau electrostimularea (in cazul in care musculatura de la nivelul membrelor inferioare are un tonus scazut) fac parte din procesul de recuperare si sunt recomandate de medicului ortoped.


Sustinatori plantari sunt de asemenea eficienti in asistarea mersului.


Recomandari

Se recomanda mersul descult pentru a prelua cat mai multe informatii senzoriale la nivelul piciorului, cat si mersul pe diferite suprafete precum nisip, pietris, teren accidentat.


Distribuirea inegala a greutatii corpului la nivelul picioarelor poate produce modificari la talpa incaltamintei copilului. Daca observati ca partea mediala a incaltamintei este mai tocita atunci cu siguranta pozitia piciorului este una vicioasa si este recomandat sa consultati un specialist.


Autor: Kinetoterapeut Geanina Dumitru



487 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page