top of page
KinetoBebe

Plagiocefalia

Actualizată în: 29 mar. 2023

Plagiocefalia reprezinta o modificare a formei craniului, acesta fiind aplatizat unilateral la nivel parieto-occipital, in partea posterioara si laterala a capului.

Impreuna pentru sanatatea copiilor” – un proiect Allianz Tiriac Asigurari si Asociatia KinetoBebe


Plagiocefalia reprezinta o modificare a formei craniului, acesta fiind aplatizat unilateral la nivel parieto-occipital, in partea posterioara si laterala a capului. Este asociata cu asimetrii craniene, faciale, asimetrii la nivelul ochilor, urechilor, mandibulei si prezinta un risc pentru bebelus de dezvolta intarzieri motorii.


Aceasta aplatizare, in functie cauza aparitiei, poate avea impact atat estetic cat si functional.

Exista 2 tipuri de plagiocefalie, cea congenitala si cea dobandita (pozitionala)


Congenitala - este cauzată de închiderea prematura a unei suturi coronare (craniosinostoză).

Pozitionala - dobandita din cauza unei presiuni intrauterine sau in urma unor posturari vicioase indelungate in primele luni de viata.

  • Aplatizarea capului poate sa apara in urma unui torticolis ce implica scurtarea musculaturii gatului determinand astfel bebelusul sa mentina capul inclinat de o parte si rotat de partea opusa.

  • Sugarii nascuti prematur pot prezenta deformari pozitionale ale cutiei craniene din cauza posturarii prelungite a capului in aceeasi pozitie in sectiile de terapie intensiva.

  • Dormitul doar pe spate poate de asemenea influenta dezvoltarea cutiei craniene, ducand la aplatizari in partea posterioara a capului.

  • Afectiuni auditive sau vizuale care fac ca orientarea dupa stimuli externi sa fie doar intr-o directie.


Cum este diagnosticata aceasta afectiune?

In cazul unei plagiocefalii congenitale, diagnosticul este pus inca de la externarea din maternitate de catre medicul neonatolog, sau de catre medicii specialisti care urmaresc bebelusul.


In cazul in care observati o aplatizare a capului bebelusului dumneavostra, va puteti adresa medicului pediatru sau medicului ortoped pediatru.


Cu cat este identificata precoce cu atat deformarea capului poate fi corectata mai usor.


Care sunt modalitatile prin care se poate preveni plagiocefalia?

  • Alternarea pozitionarii in patut, astfel incat bebelusul sa se poate orienta dupa stimuli luminosi sau auditivi in mod simetric din mai multe directii.

  • Modul in care este stimulat joaca un rol important pentru o dezvoltarea cat mai armonioasa, astfel bebelusul trebuie sa fie pozitionat atat pe spate cat si pe lateral sau pe burtica.

  • Cresterea progresiva a timpului petrecut pe burtica, sub supraveghere, si minimizarea timpului petrecut in diferite dispozitive( scoica, leagan, marsupiu, etc.) pentru o mai buna dezvoltarea motorie.

  • Alternarea modului in care este hranit bebelusul, acest lucru implica intoarcerea capului in timpul hranirii si spre partea pe care nu o prefera.


Care sunt obiectivele terapeutice si cum se trateaza plagiocefalia?

In astfel de afectiuni obiectivul principal al kinetoterapiei este ameliorarea asimetriei.

Tratamentul terapeutic este complex si individualizat iar durata depinde de severitatea aplatizarii si de varsta la care s-a inceput programul de recuperare.

  • Se pot efectua posturari, astfel incat capul sa fie pozitionat pe linie mediana. Miscari active prin care bebelusul este stimulat sa intoarca capul si spre partea care nu este preferentiala.

  • Perna antiplagiocefalie poate fi utilizata pentru pozitionarea pe perioada somnului.

  • Kinetoterapia si osteopatia conduc catre indeplinirea obiectivelor terapeutice si catre o evolutie favorabila.

  • Casca remodelatoare - este recomandata de catre medicul neurochirurg in urma unor masuratori si in functie de gravitatea afectiunii.

Autor: Kinetoterapeut Geanina Dumitru



276 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page