top of page
KinetoBebe

Beneficiile sportului in aer liber asupra copiilor

Actualizată în: 29 mar. 2023

În prezent, unde mediul virtual își extinde ramurile asupra vieții noastre, putând fi accesat printr-un singur click numai stând în fața unui ecran, noi-adulții, trebuie să îi protejăm pe cei mici și să le oferim ceea ce au cu adevărat nevoie, respectiv libertate, mișcare, joacă. Acest fapt este posibil prin intermediulsportului desfășurat în aer liber.



beneficiile sportului in aer liber


Beneficiile pe care sportul în aer liber

Beneficiile pe care sportul în aer liber le are asupra copiilor sunt nenumărate, pornind de la dezvoltarea emoțională, socială, la motricitatea grosieră și fină, postura pe care o adoptă. Iată câteva dintre acestea:


Beneficii psihologice

- Oferă prilej copilului de a explora, de a căuta, îmbunătățind “bagajul” de cunoștințe, dezvoltând curiozitatea și modul în care acesta percepe lumea;


- La locul de joacă, copilul este propriul său stăpân, este independent, poate lua singur o decizie, descoperind ceea ce îi face plăcere, punându-l în situația de a analiza ce urmează de făcut în viitorul apropiat, asumându-și responsabilități. Toate acestea contribuie la câștigarea încredererii de sine ;


- Sportul de echipă, cel individual sau simpla joacă în parc, oferă posibilitatea de dezvoltare a capacității de comunicare, a exprimării sentimentelor copilului față de persoanele din jurul său; acesta învață noi emoții și cum să le controleze, cum să își facă un prieten și prin urmare ce valori sunt necesare pentru a menține o relație de prietenie;


Beneficii pentru sanatate

- În timpul activităților sportive desfășurate în mediul extern, vitamina D reprezintă un beneficiu major, având rol în asimilarea calciului și fosforului necesare sistemul osos care se află într-o continuă creștere la copil;


- Influențează creșterea aportului de sânge, care la rândul său transportă oxigen necesar creierului pentru o funcționalitate optimă;


- Prin intermediul mișcării se îmbunătățește global tonusul muscular, responsabil de menținerea unui aliniament postural corect, evitându-se astfel eventuale asimetrii și poziții vicioase. De asemenea, motricitatea fină și grosieră, coordonarea, stabilitatea, orientarea spațială sunt într-un progres continuu. Un copil mai puțin activ, sedentar, ce nu își antrenează musculatura, va avea șanse mai mari de a dezvolta în timp o postură incorectă la nivelul coloanei vertebrale sau a articulațiilor organismului;


-În cazul în care sportul practicat are caracter colectiv, copilul va câștiga sentimentul de apartenență la un grup, se va simți integrat și acceptat social. În plus, sportul implică reguli, disciplină, astfel, în formarea caracterului va exista o baza solidă, ghidându-se după anumite principii;

beneficiile sportului in aer liber


Prin urmare, impactul pe care sportul în aer liber îl aduce asupra sănătății fizice și psihice a copilului este de o importanță ce nu poate fi inlocuită. Mișcarea reprezintă mijlocul cel mai eficient de menținere în parametrii fiziologici a vieții unui copil.


Autor kt. Ioana Fodor

Asociatia KinetoBebe www.kinetobebe.ro

110 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page